Rezumat

În contextul european, conceptul de ,,profesie liberală” capătă o nouă dimensiune cu un impact evident în ceea ce privește profesia de avocat. Lucrarea de față va prezenta în cele ce urmează, tendințele de reglementare a noțiunii de ,,profesie liberală” și consecințele pe care o astfel de definiție le-ar putea determina în ceea ce privește exercitarea profesiei de avocat.

INTRODUCERE

Profesia liberală reprezintă o noțiune uzitată încă din Roma Antică sub titulatura de artes liberales în sensul de îndeletnicire o oamenilor liberi, de privilegiu al cetățenilor liberi care își subsumau ocupațiile în slujba activității intelectuale[1]. Astfel, la origini, profesia liberală reprezenta sfera acelor activități intelectuale exercitate exclusiv de cetățenii romani liberi, plecând de la premisa originară a confuziei între libertate și cetățenie[2].

Astfel, libertatea, ca valoare supremă a individului, concepută ca sumă a libertăților speciale[3] reprezintă fundamentul profesiilor liberale, în ceea ce privește atât modul acestora de organizare, cât și conținutul activității profesionale și a prerogativelor exercitate în baza acestui veritabil statut juridic.

Profesia de avocat reprezintă poate cea mai elocventă categorie profesională care se regăsește în cadrul profesiilor liberale, fiind caracterizată eminamente de noțiunea de libertate sub toate aspectele vieții profesionale; libertatea avocatului de a-și alege clienții, libertatea de a opta pentru modul în care alege să își exercite profesia, prin raportare la formele de exercitare ale acesteia stabilite prin lege, de a-și schimba sau de a dispune de forma de exercitare a profesiei stabilită de lege[4], de a-și stabili propriul program de lucru, libertatea de a alege acele strategii judiciare care au aptitudinea de a reprezenta într-o manieră efectivă drepturile și interesele legitime ale clientului etc.

Drept consecință, profesia de avocat este indisolubil legată de ideea de libertate, confundându-se de multe ori cu însăși noțiunea de profesie liberală. Cu toate acestea, inclusiv acest statut juridic se supune reglementărilor naționale și europene tocmai în scopul ocrotirii acestuia de către dreptul obiectiv. Se ridică, așadar, următoarea întrebare: care trebuie să fie maniera de reglementare a profesiilor liberale, în general, a profesiei de avocat, în special, în așa fel încât libertatea profesională să fie garantată și ocrotită? Mai mult, care ar fi impactul unei reglementări unitare a profesiilor liberale la nivel național și european asupra profesiei de avocat? Cu alte cuvinte, o eventuală uniformizare a reglementărilor privind statutul de profesie liberală ar avantaja sau nu profesia de avocat?

Acestea sunt doar câteva întrebări la care prezenta lucrare va încerca să răspundă, în cele ce urmează. Astfel, eseul de față va avea în vedere (i) analiza statutului de profesie liberală la nivel național prin raportare la profesia de avocat, (ii) analiza statutului de profesie liberală la nivelul Uniunii Europene și (iii) tendințele europene ale profesiilor liberale și impactul acestora asupra profesiei de avocat.

1. REGLEMENTAREA PROFESIILOR LIBERALE ȘI A AVOCATURII ÎN ROMÂNIA

La nivelul României s-a resimțit necesitatea revalorizării profesiilor liberale, pe fondul principiilor constituționale democratice care au caracterizat evoluția normativă ulterioară Revoluției din 1989. Astfel, profesia de avocat s-a reconsolidat în jurul valorilor democratice, recăpătându-și vocația liberală, atât de necesară în ceea ce privește asigurarea independenței corpului profesional. În acest context, Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat[5] statua la art. 1, încă de la intrarea sa în vigoare, următoarele: ,,Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei”.

Așadar, se remarcă faptul că sub aspectul organizării și exercitării profesiei, avocatura este liberă și independentă, prerogativele profesionale ale avocatului fiind exercitate în acord cu prevederile legii și ale statutului profesiei. Or, o astfel de limitare, inerentă într-un stat de drept, a fost reiterată inclusiv în jurisprudența Curții Constituționale care a apreciat că ,,Într-adevăr, profesia de avocat este o profesie liberală şi independentă. Acest principiu este fundamental. Dar libertatea indispensabilă exercitării profesiei de avocat nu exclude anumite reguli, a căror respectare presupune şi stabilirea unor sancţiuni”[6].

Ca atare, singurele limite ale exercițiului profesiei de avocat sunt reprezentate de prevederile legale care determină conținutul drepturilor și obligațiilor avocatului, în scopul de a proteja rolul social pe care această profesie îl are si de a asigura, în aceeași măsură, conștientizarea responsabilității sociale pe care avocatul o are, grație libertății de care se bucură în ceea ce privește exercitarea prerogativelor.

În aceeași perioadă, profesii precum cea de notar public[7], executor judecătoresc[8], arhitect[9] au fost reglementate în lumina valorilor care caracterizează noțiunea de profesie liberală, beneficiind astfel de o organizare independentă și de un corp profesional autonom.

Cu toate acestea, în ceea ce privește noțiunea de profesie liberală aceasta nu are o reglementare națională unitară, creând, în acest context dificultăți în ceea ce privește interpretarea acestui concept, precum și încadrarea unei anumite profesii în cadrul acestei categorii juridice.

Cu titlu de exemplu, Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă[10] (în continuare Legea 85/2014) definește profesia liberală la art. 5 alin. (1) pct. 52 drept ,,profesia exercitată în baza unei calificări profesionale, cu titlu personal, pe propria răspundere şi în mod independent, implicând activităţi de natură intelectuală în interesul clientului şi servind interesul public. Caracteristice pentru aceste profesii sunt: existenţa unui cod de etică, pregătirea profesională continuă şi confidenţialitatea relaţiilor cu clientul”. Se poate observa astfel că această definiție surprinde, în mare măsură, trăsăturile caracteristice profesiei liberale, în accepțiunea sa clasică, de îndeletnicire intelectuală, exercitată în mod liber și autonom.

Cu toate acestea, o serie de alte acte normative au definit sub alte forme profesiile liberale; cu titlu de exemplu, art. 7 pct. 3 din Codul fiscal[11], prevede faptul că activitatea independentă reprezintă ,,orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 dintre următoarele criterii: (i) persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru; (ii) persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi; (iii) riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;(iv) activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară; (v) activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii; (vi) persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective; (vii) persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii;”

Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 67 alin. (1) din același act normativ care determină sfera activităților independente, se poate observa trimiterea la noțiunea de profesii liberale, fără a o defini, ca reprezentând una dintre categoriile de activități economice care se supun normelor juridice privind impozitarea activităților independente. Aceeași reglementare se completează cu alineatul (2) al aceluiași articol care prevede că venituri din profesii liberale constituie veniturile obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective. Ca atare, fără a defini noțiunea de profesie liberală, legislația fiscală instituie o normă juridică de trimitere, normele completatoare regăsindu-se în acele acte normative care reglementează organizarea și exercitarea anumitor profesii. Cu toate acestea, determinarea tuturor normelor completatoare rămâne o chestiune de interpretare, situație care poate naște interpretări contrare în practică.

De pildă, importanța unei definiții unitare a noțiunii de profesie liberală o reclamă interpretările pe care le poate naște în practică calificarea profesiei de avocat salarizat ca fiind o activitate independentă în sensul determinat de Codul fiscal. Astfel, coroborând prevederile art. 5 alin. (5) din Legea 51/1995 cu prevederile art. 180 alin. (2), art. 183 alin. (1) lit. g), art. 190, art. 212 lit. f), art. 219 din Statutul profesiei de avocat[12], cu modificările și completările ulterioare, (în continuare Statutul) se desprinde concluzia că inclusiv avocații salarizați, care nu au dreptul la clientelă proprie, își pot exercita profesia în cadrul unei forme de exercitare recunoscute de lege.

Or, dacă la prima vedere, inclusiv această modalitate de exercitare a profesiei este permisă din perspectiva profesiei de avocat, fiind relevante prevederile art. 28 din Statut care prevăd faptul că ,,Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat”, se ridică întrebarea dacă această modalitate se circumscrie definiției profesiei liberale prevăzute de Legea 85/2014 sau de reglementarea activităților independente prevăzute de Codul fiscal.

Astfel, prin analizarea celor două texte de lege, se poate observa faptul că modalitatea de exercitare a profesiei de avocat salarizat nu întrunește toate acele condiții edictate pentru a determina circumscrierea acesteia în cadrul profesiilor liberale sau a activităților independente, din perspectivă fiscală, fiind eminamente limitată sub aspectul riscului și a asumării responsabilității în activitatea exercitată, care, în mod inerent, determină o scădere a autonomiei profesionale, a libertății de exercitare cu consecința conturării unui raport juridic relativ dependent între titularul profesiei și forma de exercitare unde este angajat.

Într-o astfel de situație, reglementările speciale edictate de legislația profesiei de avocat prevalează, în baza principiului specialia generalibus derogant, de la normele juridice care, la nivel național, conturează noțiunea de profesie liberală sau cea de activitate independentă. În lipsa unui consens al Legiuitorului cu privire la reglementarea unitară a noțiunii de profesie liberală, rămâne ca ocrotirea de facto a acestor profesii, a drepturilor și obligațiilor profesionale, a rolului pe care aceste profesii îl joacă într-o societate democratică, să se realizeze prin legislații speciale consacrate fiecăreia dintre acte activități profesionale.

Așadar, organele de conducere a fiecărei profesii devin unicii garanți ai conservării libertății, sub toate aspectele vieții profesionale, prin reglementarea internă a acelor mijloace apte să protejeze prestigiul profesiei.

În acest context, ar trebui să se ia în calcul, de lege ferenda, edictarea unui cadru normativ unitar în ceea ce privește reglementarea noțiunii de profesie liberală, în accepțiunea sa largă, în scopul de a institui un regim juridic coerent, apt să confere o protecție sporită libertăților care guvernează exercițiul acestor activități specifice, fără însă a influența într-o manieră limitativă reglementările particulare prin raportare la specificul fiecărei profesii. O astfel de abordare unitară nu numai că ar reitera rolul esențial pe care profesiile liberale îl joacă în societatea românească, dar ar putea determina inclusiv noi oportunități privind raporturile dintre profesii, precum oferirea de servicii integrate și crearea unui ethos organizațional, menit să consolideze colaborări, acțiuni comune, sprijin reciproc în lumina valorilor liberale consacrate.

2. STATUTUL DE ,,PROFESIE LIBERALĂ” LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

Inclusiv la nivelul Uniunii Europene, conceptul de profesie liberală este surprins într-o continuă dinamică, existând inclusiv tendințe de reglementare unitară a acestuia. De pildă, încă din anul 2017, Comitetul Economic și Social European atrăgea atenția asupra importanței dezbaterilor din jurul reglementărilor profesiilor liberale, pe fondul unor dispute privind necesitatea de a ,,reduce reglementările în interesul unei creșteri economice mai intense”[13].

Din perspectiva consacrării conceptului de profesie liberală la nivelul Uniunii Europene, se remarcă cu precădere prevederea instituită de art. 57 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene[14] care reține următoarele: ,,În înțelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestațiile furnizate în mod obișnuit în schimbul unei remunerații, în măsura în care nu sunt reglementate de dispozițiile privind libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor și a persoanelor. (…) d) activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale.”

Așadar, există o consacrare expresă a acestei arii profesionale, însă, inclusiv la nivelul legislației unionale, nu există o reglementare unitară a acestui concept. Cu titlu de exemplu, Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale[15] statuează la paragraful 43 din preambul următoarele: ,,prezenta directivă are ca obiect, de asemenea, profesiile liberale, și anume, în sensul prezentei directive, orice profesie exercitată pe baza unor calificări profesionale corespunzătoare, cu titlu personal, pe propria răspundere și independent din punct de vedere profesional, oferind servicii intelectuale și conceptuale în interesul clientului și al publicului.”

În schimb, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a definit profesiile liberale ca fiind ,,activități care, inter alia, au un caracter intelectual marcant, necesită o calificare la nivel înalt și sunt, de obicei, supuse unor reglementări profesionale clare și stricte. În exercitarea unei astfel de activități, elementul personal este deosebit de important și un astfel de exercițiu implică întotdeauna o mare măsură de independență în realizarea activităților profesionale”[16].

Se remarcă astfel că același concept poate determina definiții variate la nivelul Uniunii Europene, cu mențiunea faptului că toate acestea cuprind următoarele trăsături fundamentale: (i) existența unei calificări profesionale, (ii) caracterul eminamente intelectual al activității profesionale, (iii) exercițiul profesiei este caracterizat de independență.

Însă, riscul unei definiții mult prea rigide poate determina inclusiv limitări nedorite cu consecința apariției unor vulnerabilități în ceea ce privește, cu precădere, condiția (iii) reprezentată de caracterul liber, independent al acestor profesii. Cu precădere, în ceea ce privește profesia de avocat, independența nu reprezintă doar o trăsătură a statutului profesional, ci inclusiv o necesitate fundamentală, având în vedere rolul avocatului de partener indispensabil al justiției. Ca atare, orice limitare conceptuală a libertății profesionale ar determina, în ceea ce privește profesia de avocat, apariția unor riscuri privind buna funcționare a sistemelor de justiție. Mai mult, o rigidizare a definiției profesiilor liberale din perspectiva independenței acestora, în cazul profesiei de avocat, ar putea determina inclusiv o limitare excesivă a dreptului la apărare pe care avocatul, date fiind prerogativele sale profesionale, îl exercită în numele și pe seama clientului.

O definiție aptă să asigure protejarea acestui deziderat ar putea fi cea propusă de Comitetul Economic și Social European; astfel, prin avizul pe tema „Rolul și viitorul profesiilor liberale în societatea civilă europeană a anului 2020”[17], Comitetul aprecia că ,,o profesie liberală se caracterizează prin: furnizarea unui serviciu ideatic de mare valoare, cu un caracter profund intelectual, în baza unei formări profesionale de nivel înalt (academic), existența unui interes general legat de prestarea serviciului respectiv, exercitarea activității în mod independent din punct de vedere profesional și economic, furnizarea de servicii cu titlu personal, pe propria răspundere și în mod independent din punct de vedere profesional, existența unei relații de încredere între client și furnizor, accentul pus mai degrabă pe furnizarea celor mai bune servicii posibile în beneficiul clientului și nu pe maximizarea profitului și respectarea unor reglementări profesionale juridice și etice, stricte și clar definite”.

Tot Comitetul reține faptul că ,,o activitate poate fi considerată ca aparținând profesiilor liberale și atunci când anumite caracteristici nu sunt prezente, dacă ea posedă însă trăsăturile fundamentale. Astfel, în multe state membre, încadrarea în categoria profesiilor liberale este posibilă și atunci când activitatea se desfășoară în calitate de angajat, câtă vreme independența profesională rămâne garantată”[18].

Definiția propusă se poate remarca prin punerea în valoare a tuturor acelor condiții care, de-a lungul timpului, au cristalizat ideea de profesie liberală; se surprind în mod corect și explicit toate acele elemente apte să determine sfera de cuprindere genului proxim și creând totodată premisele de existență a diferențelor specifice.

Astfel, această viziune corespunde în mare măsură intereselor profesiei de avocat, în contextul în care, condiția esențială de existență a acesteia este reprezentată de garanția privind independența profesională. Astfel cum s-a amintit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ,,profesia de avocat este o profesie judiciară”[19] fapt apt să instituie prin însăși profesia de avocat o garanție cu privire la dreptului fundamental la apărare. Or, nu se poate vorbi despre un exercițiu efectiv al dreptului la apărare, în lipsa independenței profesionale și a subsumării apărării profesionalismului, a obiectivismului atât de necesar în stabilirea unei strategii judiciare corecte și a simțului datoriei față de drepturile și interesele legitime ale clientului. Aceste aspecte au fost reliefate inclusiv la nivelul legislațiilor naționale a statelor membre care au consacrat expres acest rol: de pildă, în legea franceză, ,,avocatul este un auxiliar al justiției”[20], în legea italiană avocatul ,,contribuie la o mai bună exercitare a profesiei în interesul clienților și al administrării justiției”[21], în legea germană ,,avocatul este un agent independent al administrării justiției”[22], iar în legea română, la art. 38 alin. (1) Legea 51/1995, se prevede că ,,avocatul este un partener indispensabil al justiției”. Ca atare, libertatea, ca premisă a exercitării profesiilor liberale, devine o trăsătură definitorie a profesiei de avocat, nu numai prin prisma modului de organizare și a serviciilor prestate, dar mai ales prin rolul social pe care acesta îl are în ceea ce privește administrarea justiției. Astfel, avocatul, în lumina reglementărilor Convenției Europene a Drepturilor Omului[23], spre deosebire de alte profesii juridice, prin activitatea sa determină efectivitatea dreptului la un proces echitabil, în general, a dreptului la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în special.

Mai mult, în definiția propusă de Comitetul Economic și Social European se remarcă inclusiv două elemente esențiale, realmente constitutive la nivelul profesiei de avocat: (i) circumscrierea activității profesionale în jurul valorilor etice și (ii) oferirea unor servicii de calitate către clienți, în detrimentul dorinței de maximizare a profitului.

Prima dintre aceste condiții fundamentale impune etica exercițiului profesional, ca un mecanism al conștiinței individuale de a limita excesele care pot fi săvârșite din cauza gradului crescut de autonomie profesională. Astfel, limitele unui veritabil profesionist, în general, ale unui avocat, în special, nu se pot circumscrie exclusiv reglementărilor care îi determină conținutul prerogativelor sale, dar însuși exercițiul acestor prerogative trebuie subsumat unui cod de conduită personal, a unei deontologii menite să readucă în prim plan interesul public pe care îl servește.

Cea de-a doua condiție, reprezintă o consecință a celei dintâi, în sensul în care nu interesul mercantil trebuie să fie mobilul și scopul activității profesionale, ci dorința de a aduce o reală contribuție interesului public, de a sluji intereselor legitime ale clientului prin identificarea acelor mijloace apte să îi asigure satisfacerea drepturilor acestuia, ferind astfel exercițiul profesional de devierile care ar putea fi generate de scopul obținerii unui profit.

Se identifică, așadar, o primă definiție a profesiilor liberale care satisface, în mare măsură, trăsăturile unanim acceptate la nivel european ale profesiei de avocat, suficient de clară, însă, în același timp, rezonabilă din perspectiva limitărilor conceptuale.

3. TENDINȚE EUROPENE ALE PROFESIILOR LIBERALE CU IMPACT ASUPRA PROFESIEI DE AVOCAT

3.1. Digitalizarea serviciilor și combaterea birocrației

Poate cea mai importantă tendință cu care se confruntă profesiile liberale la nivelul Uniunii Europene este reprezentată de nevoia digitalizării ca o soluție pentru eficientizarea activității profesionale; concomitent, se reclamă inclusiv necesitatea scăderii birocrației. Cu titlu exemplificativ, la nivel european, Carta profesiilor liberale elaborată de asociații europene din domeniul medical[24] propune ca deziderat scăderea birocrației ca o consecință a impactului reglementărilor Legiuitorului european în domeniul profesiilor liberale.

În ceea ce privește digitalizarea, Comitetul Economic și Social European apreciază că beneficiile digitalizării profesiilor liberale[25] sunt evidente în măsura în care sunt protejate două aspecte fundamentale: pe de-o parte relația de încredere dintre profesionist și client, iar pe de cealaltă parte, datele personale ale clientului. Mai mult, se reiterează faptul că ,,Aplicațiile digitale nu trebuie considerate un concurent sau un substitut al serviciilor profesionale. Dimpotrivă, ele servesc ca instrumente de sprijin, contribuind deja la îmbunătățirea și extinderea serviciilor profesionale”[26].

Sub acest aspect, profesia de avocat se află într-un punct important de evoluție determinat atât de necesitatea digitalizării serviciilor ca o formă a eficientizării activității profesionale, cât și de dezbaterile care au ca obiect digitalizarea sistemelor de justiție. Cu toate acestea, avocatura trebuie să exercite un rol activ în configurarea acestei evoluții, propunând soluții menite să protejeze atât interesele profesionale, dar și pe cele ale clienților. De pildă, Consiliul European al Barourilor Europene, în raportul pe anul 2022[27], reține faptul că este esențial pentru profesia de avocat ,,să rămână vigilentă cu privire la garanţiile care trebuie să existe pentru a proteja drepturile fundamentale și să respecte valorile acestei profesii”[28].

Astfel, digitalizarea, privită ca o realitate obiectivă care influențează în mod inevitabil profesiile liberale, trebuie percepută și integrată în activitatea profesională ca o inovație aptă să o eficientizeze. În schimb, a vorbi despre o ,,înlocuire” a activității profesionale prin digitalizarea totală și promovarea inteligenței artificiale ca o ipotetică soluție nu poate reprezenta decât o formă de neînțelegere a rolului social pe care îl au profesiile liberale, în general, avocatura, în special.

3.2. Potențiale parteneriate între profesiile liberale;

Prin raportare la evoluția profesiilor liberale la nivel european, generată inclusiv de schimbările dinamice ale societății și prin diversificarea domeniilor de activitate, reclamă, de foarte multe ori, posibilitatea ca serviciile prestate de anumite profesii liberale din domenii de activitate conexe să poată fi prestate într-o manieră integrată, oferind clientului acele soluții complexe și complete. Astfel, serviciile integrate definite drept ,,schimbări ale configurației operaționale și organizaționale a prestării serviciilor partajate pentru a depăși filozofia de furnizare a serviciilor bazată pe funcții și bazată pe proces”[29] ar putea reprezenta o soluție de îmbunătățire a activităților întreprinse de profesiile liberale la nivel european. Acest posibil deziderat poate fi argumentat inclusiv de libertatea serviciilor ca pilon fundamental al pieței unice europene. Cu titlu exemplificativ, în cadrul profesiilor liberale juridice, serviciile integrate ar putea reprezenta o inovație în ceea ce privește oferirea unor servicii de natură juridică complexe, apte să asigure o analiză completă, din toate perspectivele, a problemei juridice și să identifice cele mai bune soluții de rezolvare.

Cu toate acestea, astfel cum reține și Comitetul Economic și Social European, riscurile unor astfel de asocieri inter-profesionale sunt reprezentate pe de-o parte de lipsa unor garanții suficiente privind protejarea secretului profesional, iar pe de cealaltă parte, de ghidarea unor astfel de asocieri prin raportare la interese economice[30].

În orice caz, această tendință nu poate fi neglijată, ea reprezentând o realitate obiectivă determinată de creșterea complexității și diversificării situațiilor de fapt cu care se pot confrunta titularii profesiilor liberale în activitatea acestora care impun o analiză complexă ce excede, de multe ori, ariei de practică sau cunoștințelor specifice unui singur domeniu. Așadar, interesul unor conlucrări integrate nu poate fi redus strict la un interes de natură economică, ci trebuie raportat la necesitatea clientului de a obține cele mai bune soluții apte să răspundă nevoilor particulare ale acestuia.

4. CONSIDERAȚII FINALE

În contextul evoluției constante a pieței muncii, profesiile liberale capătă o dimensiune europeană, nemaiputând fi privite în mod singular, limitativ, prin raportare la specificul fiecărui stat membru; libertățile fundamentale ale Uniunii determină necesitatea redefinirii profesiilor liberale, plecând de la conservarea valorilor istorice care stau la baza exercitării acestor profesii și conturând noi direcții de dezvoltare a acestora, în acord cu tendințele de evoluție ale societății.

Profesiile liberale, în general, profesia de avocat în special, nu trebuie să își găsească legitimarea exclusiv în rolul pe care l-au judecat de-a lungul istoriei, ci trebuie să își justifice existența prin potențialul creator pe care îl pot pune în slujba cetățenilor europeni, adaptându-se schimbărilor inerente care caracterizează spațiul european.

Astfel, profesia de avocat va avea un rol determinant în ceea ce privește identificarea acelor soluții normative apte să asigure evoluția profesiilor liberale, conservând deopotrivă valorile și principiile care guvernează exercitarea acestor profesii.

Ca atare, definirea la nivelul legislației europene a conceptului de profesie liberală poate reprezenta un prim pas menit să consolideze rolul profesiilor liberale la nivelul Uniunii Europene, determinând astfel posibilitatea statelor membre de a propune reglementări inovatoare menite să stimuleze pe de-o parte conlucrarea între diversele profesii într-un context concurențial, iar pe de altă parte, să determine o creștere a încrederii publice față de profesiile liberale.

[1] M. Henssler, A. Wambach, Statul profesiilor liberale referitor la funcțiile lor și relevanță pentru societatea europeană – European Centre for Liberal Professions, Comitetul Economic și Social European, EESC/COMM/05/2013, 2013, p. 11.

[2] E. Molcuț, Drept privat roman, Ed. Universul Juridic, 2011, ediția revizuită și adăugită, p. 88.

[3] V.Stoica, Libertatea abstractă și libertățile speciale, studiu publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022.

[4] T.C.Briciu, C.C.Dinu, P.Pop, Instituții judiciare. Curs universitar, ed. a II-a, Editura C.H.Beck, București, 2016, p. 340-341.

[5] Publicată în M.Of. nr. 116 din 9 iunie 1995.

[6] Decizia Curții Constituționale nr. 45/1995 cu privire la constituționalitatea unor prevederi din Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat publicată în M.Of. nr. 90 din 12 mai 1995.

[7] Reglementată prin Legea 35/1995 a notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.Of. nr. 92 din 16 mai 1995.

[8] Reglementată prin Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti publicată în M.Of. nr. 559 din 10 noiembrie 2000.

[9] Reglementată prin Legea 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect publicată în M.Of. nr. 195 din 18 aprilie 2001.

[10] Publicată în M.Of. nr. 466 din data de 25 iunie 2014.

[11] Legea 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. nr. 688 din data de 10 septembrie 2015.

[12] Adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR, publicată în M.Of. nr 898 din 19 decembrie 2011.

[13] Disponibil aici

[14] Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 326C din data de 26 octombrie 2012.

[15] Publicată în J.Of. cu numărul L255/22 din 30.09.2005.

[16] C 267/99 din 11.10.2001.

[17] 2014/C 226/02, publicat în J.Of. nr. C 226/10 din 16.07.2014.

[18] Ibidem.

[19] Cauza Elci și alții împotriva Turciei, hotărârea din 13.11.2003.

[20] Articolul 3 din Legea franceză privind reforma anumitor profesii judiciare și juridice 71-1130 din 31.12.1971 (Loi n° 71-1130 du 31 décembre 1971 portant réforme de certaines professions judiciaires et juridiques).

[21] Art. 11 pct. 1 teza finală din Legea italiană nr. 247 din din 31.12.2021 privind reglementarea profesiei de avocat (Legge 31 dicembre 2012 , n. 247. Nuova disciplina dell’ordinamento della professione forense).

[22] Art. 1 din Codul german federal al avocaților (Federal Code of Lawyers).

[23] Încheiată la Roma în data de 04.11.1950, cu modificările și completările ulterioare.

[24] Elaborată de Consiliul European al Dentiștilor, Comitetul permanent al medicilor europeni, Consiliul European al Camerelor Inginerilor, Federația Europeană a Veterinarilor, Grupul farmaceutic al Uniunii Europene: aici.

[25] Avizul din proprie inițiativă 904-EESC-2020-1468 adoptat la data de 27.04.2021 în sesiunea plenară nr. 560, p. 4.

[26] Idem p. 2.

[27] Disponibil aici.

[28] Idem p. 21.

[29] Disponibil aici

[30] avizul Comitetului Economic și Social European cu pe tema „Rolul și viitorul profesiilor liberale în societatea civilă europeană a anului 2020” 2014/C 226/02, publicat în J.Of. nr. C 226/10 din 16.07.2014.

** Lucrarea a fost publicată în Revista Avocatul nr. 1/2023, editată cu ocazia Congresului Avocaților 2023